După un debut bine primit în 2022, seria The Batman a lui Matt Reeves îşi va lansa un sequel cel mai devreme în 2027, deşi iniţial premiera fusese programată pentru sfârşitul acestui an. Amânarea a alimentat speculaţiile conform cărora timpul obţinut va fi folosit pentru ca sequelul să fie inclus creativ în Universul Extins DC 2.0, care se va lansa la vară cu noul Superman (dacă încă nu ai văzut trailer-ul, iată-l aici). Deocamdată nu avem nicio confirmare asupra unor intenţii ale studiourilor Warner în "asimilarea" continuării, deşi Variety anunţă că James Gunn, răspunzător creativ de viitoarele producţii din Universul Extins DC, "a contemplat" posibilitatea. În acelaşi timp, Matt Reeves spune că The Batman 2 se va alătura universului sincronizat de Gunn dacă acest lucru "se va dovedi că are sens". "Momentan, principala mea misiune este să aduc The Batman Part II la începutul filmărilor, nimic nu este mai important", a spus Reeves. Sequel-ul are premiera programată pentru 1 octombrie 2027. La lansare, Robert Pattinson va fi deja cvadragenar (actorul are în prezent 38 de ani), vârsta sa depăşind-o pe cea a lui Michael Keaton la primul Batman, a lui Val Kilmer la Batman Forever, a lui George Clooney la Batman & Robin şi a lui Christian Bale la Batman Begins, deşi povestea ar trebui să-l înfăţişeze pe Bruce Wayne la începutul carierei sale de justiţiar. Pe Robert Pattinson îl vom revedea în martie în SF-ul Mickey 17, care se lansează în România cu două săptămâni înainte de premiera americană.
Filmelasuperlativ.ro este o platforma pentru vizionarea filmelor online.
Va oferim posibilitatea de a viziona filme online fara a va creea un cont sau a plati.
Acest website este o productie Golden Brains Studio.